Alex T

1 lună în urmă

Alimentatie

Postul - Un Miracol - Nicu Omota, 1990

Experiența Personală și Îndrumarea Inginerului Valeriu Popa

Sunt un caz rezolvat al inginerului Valeriu Popa. Am mai bine de șapte ani de când urmez un regim alimentar indicat de Domnia sa și peste patru ani de când țin posturi. Anual acumulez 100 de zile. Redau mai jos o parte din indicațiile Domnului Valeriu Popa, precum și din acumulările și experiența mea de până acum.

Impactul Alimentației Moderne asupra Organismului

Omul (civilizat) zilelor noastre, prin obiceiurile alimentare și prin ritmicitatea celor trei mese pe zi, adaugă zilnic, pe lângă scopul urmărit de a produce energia din alimente, și o zestre de elemente toxice, ca rezultat al arderilor metabolice. Cantitatea și toxicitatea acestor deșeuri depind de natura alimentației și a modului de preparare, precum și de puterea organismului de a neutraliza aceste elemente toxice.

Alimentația pervertită termic

Tratarea termică a alimentelor înainte de consum aduce cu sine un înșelător confort digestiv și, prin adăugarea unor condimente, un spor de plăceri gustative care-l fac pe individ să consume cantitativ mult peste nevoile sale reale. Efortul energetic digestiv necesar prelucrării unor mari cantități alimentare este mare și duce, spre surprinderea multora, la epuizarea fizică și psihică, iar câștigul urmărit este minim sau inexistent.

Organele de eliminare, nemaifăcând față unui asemenea volum de muncă, sunt depășite ca posibilități și încep depunerile în organism. Astfel, acidul uric crescut în sânge, rezultat din metabolismul nucleo-proteinelor, duce la depunerea lui cu predilecție la încheieturile degetelor (sub formă de cristale de acid uric) de la picioare și mâini, dând naștere la suferințe greu de suportat (aceasta este guta, supranumită boala regilor sau regina bolilor).

Calciul anorganic și, deci, neasimilabil, rezultat tot dintr-o alimentație pervertită termic, provoacă mari dezastre în organism prin depunerile haotice, formând acele ciocuri de papagal care dau spondilită, spondiloză, contribuind, împreună cu acidul uric, în mod decisiv la instalarea unor dureri reumatice.

Creșterea colesterolului peste limita de toleranță și a atâtor alte elemente toxice încarcă sângele cu elemente străine sănătății, duc la ruperea echilibrului, organismul fiind astfel depășit ca posibilități. Apare starea de oboseală continuă, de disconfort, o oarecare uzură generală și apoi boala, prin localizarea sa la anumite organe cu un punct de rezistență mai scăzută.

Constipația, boala bolilor

Lipsa din alimentația omului modern a celulozei, care nu se găsește decât în cereale, fructe și legume crude, duce la o formă constipativă cronică, uneori mascată de întârzieri digestive temporare, cu efecte în timp de adevărate dezastre. Constipația este boala bolilor.

Neeliminarea la timp a elementelor toxice duce, prin procesul de osmoză directă și inversă, la un cerc vicios din care organismul, nefiind ajutat, nu găsește ieșire. Această formă de autointoxicare creează condiții excelente viitoarelor boli cu manifestări clinice ulterioare. După părerea mea, acestea sunt și cauzele care duc la formarea și declanșarea atâtor tipuri de cancere, cancerul nefiind, după părerea mea, o boală, ci o stare biologică.

Întoarcerea la Natură: O Alimentație Sănătoasă

Întoarcerea la natură printr-o alimentație sănătoasă, renunțându-se la alimente rafinate, super-rafinate, ca zahărul și produsele din zahăr, făină albă și produsele din făină albă, grăsimile animale, uleiurile rafinate, prăjelile și, în general, la mâncărurile pervertite prin fierbere și introducerea în alimentația noastră a alimentelor bogate în fibră vegetal, săruri minerale, vitamine, vor duce cu siguranță la reechilibrarea organismului.

Repausul Alimentar: Postul, Elementul Cheie pentru Vindecare

Dar cel mai important pentru un organism tulburat, epuizat de stres și de o alimentație nechibzuită, săracă în elemente nutritive de tip organic, este repausul alimentar total - postul.

Dacă ținem seama că sângele este cel căruia îi revine sarcina să ducă elementul nutritiv, precum și oxigenul necesar desăvârșirii procesului metabolic, până la ultima celulă a organismului, atunci admitem că de calitatea sângelui depind echilibrul și calitatea vieții! Un sânge încărcat toxic nu mai are capacitatea fizică și bioenergetică de a mai face pe cărăușul.

Într-o căruță încărcată cu tot felul de lucruri nefolositoare nu mai poți pune și ceea ce ai mai dori să mai pui și ar fi vital. Nu mai ai unde, nu mai ai cum! Dar sângele, ar mai trebui ca, pe lângă aducerea elementului nutritiv și a oxigenului, să mai preia de la celulă elementul toxic rezultat în urma arderilor metabolice și, prin sistemele de eliminare (limfă și osmoză inversă), să scape de un produs toxic. Dar cum să preiei dacă el, sângele, este și așa destul de supraîncărcat?

În acest moment, postul face adevărate minuni. În oricare din fazele vieții noastre ne-am fi, de sănătate relativă, de oboseală sau boală avansată, important este (pentru o perioadă limitată) nu să nutrim organismul, cât să scăpăm de acele elemente toxice acumulate de-a lungul vremii. Este firesc ca, dacă dorim să ne zugrăvim casa în care locuim, să curățăm pereții înainte de a-i pune o haină nouă. Dacă nu facem așa, muncim degeaba, nu prinde o nouă zugrăveală.

Gândirea Pozitivă și Postul: O Combinație Esențială

Postul trebuie privit ca o acțiune voluntară și nu ca una impusă, iar scopul urmărit - obținerea sănătății pe toate planurile - trebuie însoțit de o gândire pozitivă care aduce un echilibru minunat întregului organism. Un post de tip "greva foamei" nu cred să aibă și o acțiune benefică asupra sănătății corpului, pentru că în plan mental și psihic, fiind animat de anumite ambiții, de obicei de ură, demonstrative sau de natură revanșardă la nivel material sau social, se bulversează întregul sistem glandular care antrenează un exces adrenalinic ce creează un disconfort lăuntric malefic.

Pe când un post animat de dorința de bine și însoțit numai de o gândire pozitivă duce la o conlucrare armonioasă a sistemului glandular, iar emisia de endorfină difuzată de creier în organism dă o stare de echilibru și armonie.

De ce Postim? Eliminarea și Reorganizarea Sistemului

Dar de ce trebuie să postim? Este o plăcere să rabzi de foame? Nu, nimeni nu ține post de dragul de a răbda de foame. Literatura de specialitate care tratează aspecte din tainele științei de a trăi sănătos și de a te vindeca la nevoie prin mijloace naturiste mi-a oferit posibilitatea, printre altele, de a-mi însuși tehnica postului (Paul Bragg, Suvorin, dr. Nicolaev).

Din experiența personală știu că în timpul postului au loc eliminări masive. Toxinele, elemente străine sănătății, se desprind, se mobilizează și, antrenate de sistemul atât de inteligent cu care a fost înzestrat organismul uman, spre ieșire și eliminate.

În timpul postului, organismul uman, nemaifiind obligat să facă digestie, își folosește capacitatea sa energetică pentru a-și face ordine în sistem. Și cum o face? O face eliberându-se de ceea ce nu este al lui și îl încurcă. Este, dacă vreți, ca un om în pericol de înec, care se debarasează de hainele greoaie care îl încurcă în tentativa sa de salvare de la înec.

În post, organismul poate, în sfârșit, să-și facă ordine. Dacă în timpul cât mâncăm organismul folosește (după unii autori) până la 80% din capacitatea sa energetică (limitată, deci) pentru digestie, acum poate, în post, să-și folosească întreaga energie pentru a-și organiza mai bine sistemul.

Evidențierea Eliminărilor și Simptomele Detoxifierii

Astfel, prin urină, după un timp oarecare de repaus alimentar, încep să se elimine foarte multe deșeuri toxice care, pentru a fi evidențiate, nici nu este nevoie de analize de laborator; ele sunt observabile cu ochiul liber, după câteva zile sau chiar ore de sedimentare! Mie mi s-a întâmplat ca, după câteva zile de post, urina să-mi miroase a medicamente, în condițiile în care eu nu mai luam medicamente de ani de zile sub nicio formă.

Eliminări mari au loc pe toate căile posibile: pe nas și pe gură, sub formă de mucus, în cantități impresionante; prin limbă, acea limbă încărcată cu care ne trezim deseori dimineața și mai ales la post. Eliminările prin limbă sunt cele mai toxice, prin limbă se elimină cele mai subtile elemente toxice. Dacă, de exemplu, dați unui pui de găină să guste ceea ce radeți de pe limbă dimineața, cade mort de la prima ciugulire.

Eliminări masive au loc și la nivelul pielii, prin pori. Din acest motiv este și greu să stai mult timp în preajma unui om care face post. Spălarea corpului cu oțet de mere îndoit cu apă înlătură acest inconvenient. Oțetul dizolvă, în acest caz, diferiți constituenți care închid porii și împiedică pe mai departe eliminarea.

Procesul de Fagocitoză și Vindecarea Sistemului Digestiv

Ce se întâmplă, de fapt, în timpul postului? Organismul, fiind obișnuit să i se dea, cu o anumită frecvență, de lucru, vine în întâmpinarea alimentelor cu anumite enzime, specifice fiecărui tip de aliment, enzime cu care se face digerarea alimentelor. Dacă, însă, organismul nu-și mai primește obișnuita porție alimentară, are loc, în timp, procesul de fagocitoză.

Pe de altă parte, secreția de acid clorhidric în stomac se diminuează treptat până la încetarea completă, peristaltismul intestinal încetează și el, astfel că în două-trei zile senzația de foame dispare, iar unele afecțiuni ale stomacului și, în general, ale tubului digestiv se vindecă tocmai datorită acestui repaus alimentar. Somnul natural revine și este mult îmbunătățit, fiind mult mai aproape de ceea ce se cheamă odihnă reală. Recuperarea prin somn este o realitate clară.

Disparția Sistemului Microbian și Refacerea Structurii Sănătoase

Sistemele microbian, bacterian, enzimatic existente la nivelul tractului intestinal dispar și ele prin același proces de fagocitoză, lucru extraordinar de folositor viitoarei stări de sănătate, pentru că, se știe, tocmai acest vechi sistem bacterian, etc. a fost și cauza suferințelor noastre anterioare, acel "mil" intestinal, acea colcăială greu de stăpânit, fixată pe un strat de mucus imaginabil de consistent și dăunător, în defavoarea unui proces normal, natural, de osmoză.

Se știe, noi suntem mai murdari pe dinăuntru decât pe dinafară, și aceasta, datorită modului nostru de viață alimentară. La post toate aceste murdării dispar, iar la reluarea alimentației, corecte de această dată, mucusul intestinal, sistemele bacterian, enzimatic, microbian se vor reface pe structura unei alimentații curate, sănătoase.

Gândirea Clară, Fața Luminoasă și Calitatea Sângelui

După reluarea nutriției, structura modului de gândire este alta, devenim mai înțelegători, mai buni, avem o gândire mai eficientă, mai aproape de adevăr.

La nivel fizic, fața este mai destinsă, privirea mai vie, mai expresivă, pielea mai catifelată; sângele, fiind acum în parametrii calitativi normali, își poate îndeplini funcția pe care o are de a nutri corect celulele organismului și este capabil de a prelua elementele toxice și de a le antrena spre ieșire. Sângele curat face cu mai multă eficiență legătura dintre fizic și bioenergetic, astfel încât te trezești cu niște calități intuitive mai dezvoltate, îți poți descoperi proprietăți telepatice pe care nu le-ai observat anterior, privești lumea cu alți ochi. Acestea sunt realități și nu închipuiri!

Postul vindecă fundamental; el are efect benefic asupra întregului organism, nu numai asupra unui anumit organ, acționând la nivel subtil, până la cauza care a dus la degradarea sănătății, parcurgând drumul invers al unei boli manifestate, mai vechi sau mai noi. De pildă, dacă o persoană a avut o infecție pe care a stopat-o cu antibiotice, la post trece din faza acută cronică prin faza acută spre vindecare.

Crizele de Vindecare și Importanța Înțelegerii Mecanismului

Deci, în timpul postului, cu o ciclicitate de 7 (sau jumătăți de ciclu), adică 3,7, 14, 21, 28,... de zile apar așa zisele crize de eliminare sau de vindecare, care, de multe ori, sunt deosebit de greu de trecut. Dacă nu s-a înțeles mecanismul acestui sistem, se pot trage concluzii greșite și interpreta negativ rezultatele postului, în timp ce acestea sunt deosebit de bune.

Exemplu: o fetiță aflată în tratamentul Domnului Valeriu Popa pentru psoriazis; după un timp, întregul organism corp i s-a acoperit de furuncule, din care ieșea un puroi urât mirositor, dar fără ca fetița să facă febră. Speriată, mama fetei s-a dus la medic care i-a administrat imediat antibiotic, oprind astfel un proces de eliminare firesc.

Ce păcat că medicina alopată nu acceptă și, deci, nu folosește această metodă atât de simplă, dar mai ales atât de eficace a postului!

O Critică a Medicinei Moderne: Tratarea Efectelor, Nu a Cauzelor

Nu doresc să intru în conflict cu medicina, cu lumea medicală. Nu mă erijez în doctor și nici în vindecător. Doresc doar să împărtășesc din acumulările și experiența mea în acest domeniu, adică a trăi sănătos, în armonie cu natura, folosindu-mă de legile ei.

Aș vrea să dau doar câteva exemple din care rezultă că medicina modernă nu se ocupă de cauzele bolilor, ci doar de efectele acestora:

  • Te doare capul? Ți se recomandă antinevralgice. S-a umblat la cauză? Nu!
  • Bolnavilor cu unele probleme cardiovasculare li se recomandă (de către unii medici) consumarea unei aspirine la 8 ore pentru a împiedica formarea de cheaguri de sânge. Este adevărat că aspirina, fiind un acid, dizolvă cheagul și, pe timpul efectului aspirinei, cheagurile nu se mai formează, dar după aceea? Dezastrele produse de aspirină la un consum de săptămâni, luni, ani, sunt de nedescris. S-a umblat la cauză?
  • Ai o infecție în organism localizată sau nu, ți se dau antibiotice, care nu fac decât să oprească un proces firesc. S-a umblat la cauză? Nu!
  • Ai făcut temperatură din vreun motiv oarecare: răceală, gripă, etc. Ți se dau antitermice. S-a umblat astfel la cauză? Nu!

Toate aceste procese, oprite în evoluția lor, mocnesc, lucrând pe ascuns, evoluând și ieșind la suprafață într-o formă mult mai gravă mai târziu. Astfel, de exemplu, un pojar al copilăriei, închis, va evolua la maturitate, în cele mai multe cazuri, spre un cancer. Organismul are deci legile lui și își face datoria mult mai bine decât orice altă intervenție din afară. Condiția de bază este doar să-i oferi condiții prielnice pentru a-și putea face lucrarea.

Postul este un miracol. Domnul inginer Valeriu Popa îl recomandă tuturor celor care vin la dânsul pentru a li se preciza boala și apoi îndruma în recâștigarea sănătății. Este și un mod de selecție a celor care doresc cu adevărat să se facă bine. Domnia sa consideră că sănătatea, fiind un bun personal, este și o chestiune personală a ta, de care ești direct răspunzător și pe care, dacă lupți, o poți obține autovindecându-te. Dumnealui nu te vindecă. Este doar inițiatorul și îndrumătorul autovindecării tale. Lupta îți revine.

Cazuri Grave Vindecate și Vindecarea Ca Proces Personal

Am văzut cazuri deosebit de grave vindecate sau în curs de vindecare, prezentând boli considerate de medicina alopată ca nevindecabile: spondilită anchilozantă, scleroză în plăci, diabet, anumite forme de cancere, schizofrenie, tumori la cap, etc. Am văzut cazuri în tratamentul Domnului Popa în diferite stadii de post, unii mergând la 14 zile, alții la 21 de zile, iar unii până la 36 și chiar 46 de zile de post negru. Mărturiile lor sunt extraordinare.

Apa Distilată in post

La post se recomandă a se consuma apă distilată. Am auzit părerea unor medici despre acest lucru: este inuman, e sinucidere curată a bea apă distilată; demineralizează, nu vine cu niciun aport de săruri, duce la moarte! Da, așa este! În viziunea medicală, cu dieta recomandată de medicină, într-adevăr, apa distilată, prin consum îndelungat, duce la sărăcirea organismului. Dar lucrurile trebuie privite altfel.

Apa distilată, din punct de vedere chimic, este un element nesaturat. Introdusă în organism, ea absoarbe sărurile aflate în sistem până la saturație și le antrenează spre ieșire, fapt urmărit și de metoda de a posti. Dar să nu uităm că organismul se debarasează în primul rând de elementele care nu sunt ale lui și, pe timp limitat, nu face decât ceea ce, de fapt, se și urmărește, să scape de elementele nocive sănătății.

Cel care face un post cu apă distilată, la revenirea din post, consumă alimente care au un aport substanțial de vitamine și săruri minerale de tip organic, deci asimilabile, remineralizarea având loc destul de rapid și cu mare eficiență, pe când în sistemul medical alopat, cu dietă specifică, nimeni nu va reuși o mineralizare bună după un consum mai îndelungat de apă distilată și, deci, medicii au dreptatea lor...

Importanța Îndrumării și a Cunoștințelor

Dar postul, oricât ar fi de bun, nu este o jucărie și nu se poate face oricum și în orice condiții. Dacă nu ai un îndrumător sau niște cunoștințe minime, nu poți porni la un post mai îndelungat. Pe parcurs pot apărea simptome care, interpretate greșit, pot duce la decizii pripite, la concluzii departe de adevăr, iar o abandonare brutală și o reluare neadecvată a alimentației poate duce la dezechilibre mari.

Postul este benefic pentru toți cei care îl fac CORECT, dar nu trebuie să uităm că fiecare individ este o entitate complet distinctă și că reacțiile de răspuns ale organismului în timpul postului sunt diferite de la individ la individ.

Cred, de altfel, că despre post, ca și despre yoga, poate vorbi numai cine a făcut sau face; teoria unui neinițiat nu este valabilă.

Importanța Clismei și Revenirea Corectă Din Post

Postul fără clismă este un mijloc de autointoxicare. În timpul postului, după cum spuneam, au loc eliminări masive de elemente toxice, deșeuri, care, prin procesul de osmoză inversă, datorită încetării peristaltismului intestinal și lipsei alimentelor care fac tranzitul, rămân în intestin și, nefiind eliminate, reintră în circuitul sanguin, creându-se astfel un adevărat cerc vicios. Nu este reală afirmația potrivit căreia clisma creează obișnuință (dependență). Pe timp limitat, deci numai pe perioada postului, sunt absolut necesare două-trei clisme pe zi.

La reluarea alimentației, se reia și mișcarea peristaltică intestinală și clisma nu mai este necesară.

Ieșirea din post este mai importantă decât postul însuși. În timpul postului, cum spuneam, are loc acel proces de fagocitoză, peristaltismul încetează, sistemele bacterian, microbian, etc. tind să dispară, iar pereții intestinali sunt lipsiți de acel mucus de protecție și tubul digestiv, în acest fel, se subțiază. De aceea, revenirea din post se face cu alimente de protecție și în cantități mici, capabile să formeze încet-încet flora intestinală, enzimele necesare viitorului lor rol digestiv. Revenirea din post durează cel puțin 70% din durata postului însuși.

Postul și Bolile Grave: O Altă Perspectivă Asupra Cancerului

Aș mai adăuga un fapt deosebit de important pentru bolnavii cu tumori, chisturi, noduli. Dacă o persoană prezintă astfel de probleme, pe cale medicală i se aplică chimioterapia, cobaltoterapia și intervenții chirurgicale de extirpare. S-a umblat la cauză, în acest caz? Nu!

Dacă ținem seama că dezvoltarea celulelor canceroase se face, așa cum se știe, în mod anarhic, nemaiputând fi controlate de sistemul central, formând tumori, chisturi, noduli, datorate în principal alimentației și stresului, atunci trebuie să admitem că acest rău care este cancerul este o stare biologică și nu o boală în sine, o stare biologică datorată factorilor de mai sus. Că este așa, o confirmă sutele de cazuri rezolvate de Valeriu Popa. Prin posturi, alimentație specifică și alte proceduri, acei noduli, acele chisturi, tumori se dizolvă și dispar (adevăr confirmat de zeci și zeci de tomografii, ecografii, unde acestea nu mai apar). Cum se întâmplă acest lucru? Lumea științifică ar trebui să se aplece asupra fenomenului și să-i dea o explicație, nu să nege și să ignore din orgoliu și vanitate, fără a cerceta.

Concluzia: Mai Bine Prevenire Decât Tratament

Este mare păcat ca atâția bolnavi să fie mutilați prin intervenții chirurgicale și să moară numai pentru că, pretind medicii, metoda Domnului Valeriu Popa nu are o explicație științifică.

Aș întreba eu câți din cei cărora li s-a aplicat cobaltoterapia și intervenția chirurgicală au șansa, statistic vorbind, de a depăși cinci ani de viață de la intervenția respectivă?

Aș încheia considerațiile mele despre post cu ceea ce spunea doctorul Nicolaev: "Unde postul nu vindecă, nimic nu vindecă!"

Share this: